Paul Cordos – Art Bending
Paul Cordos – Art Bending
Cand sârma prinde suflet, pe cine iubeste ea?
Ah…ce drag mi-e sa vorbesc de oameni faini! Azi vorbim de Paul de la Art Bending
Paul Cordos este singurul artist din Europa de Est care modeleaza sârmã in linie minimalista. As mai completa eu, dar si unul dintre oamenii care te inspira si te imbogatesc sufleteste, atunci cand iti prezinta munca lor. Cu multa pasiune, acesta reuseste prin intermediul tehnicii sale greu de imitat, sa insufleteasca orice bucata de sârma. In 2001 a realizat prima piesa, dupa care nu s-a mai putut opri. A realizat diverse obiecte, animale, caricaturi sau chiar portrete din sârma. Nu a spus „nu” nici cand a fost vorba de proiecte mult mai dificile, compuse din mai multe elemente. De exemplu, piese care decoreaza in prezent sediile unor importante firme din Cluj.
Dar oare, nu asta se intampla atunci cand te dedici cu toata fiinta la realizarea unui lucru?
Ne-am intalnit cu Paul la restaurantul Camino, dar nu intamplator. Cei care ajung acolo, pot vedea o serie de lucrari semnate de Paul, de la suporturi de servetele personalizate, pana la mici tablouri aidoma. Este de ajuns sa privesti acele obiecte minunate sa poti contura in linii mari si personalitatea omului care se afla in spatele acelor lucrusoare rafinate.
In ceea ce priveste nuntile, Paul realizeaza pentru miri umerase personalizate, care iti capteaza atentia inca din momentul in care le zaresti. Ce sa va mai povestesc, de modul in care arata in fotografiile de nunta, in compania rochiei de mireasa sau a costumului de mire?! Un amestec intre originalitate si frumos! Practic, in acest context umerasele sunt primele care anunta emotiile din ziua nuntii. Acestea se pot personaliza de la data nuntii sau numele mirilor, inimioare sau orice altceva, in functie de preferinta viitorilor soti. O nebunie frumoasa, un detaliu aparte care contribuie la realizarea unui tablou de nunta spectaculos!
Mai multe despre Paul Cordos, despre modul in care insufleteste sarma, puteti viziona intr-un video interviu realizat de noi, in cadrul proiectului ,,Oameni frumosi, oameni valorosi”.
Multumim:
Restaurant Camino
Echipei M Studio
Cand sarma prinde suflet, pe cine iubeste ea?